capitolul II – xibalba

Din momentul in care incepem sa iubim – si merita sa precizez ca atunci cand iubim, nu facem decat sa aprindem o “scanteie chimica”, un duel chimic intre noi doi, un joc nebun fara sens, deschidem un nou capitol din istoria noastra, pe care numai doi o pot scrie – in acelasi timp cream o stea, care este predestinata mortii, fie ca vrem, fie ca nu, mai devreme sau mai tarziu ea moare. Iar in momentul in care moare, daruim momentele placute dar si cele neplacute, intreaga istorie scrisa, unui trecut viu.

E ciudat cum tot cercul vietii se manifesta, ciudat e cum se manifesta si iubirea. Mai mult spus, e inca un mister ceea ce inseamna pana la urma “a iubi”. De ce? Pentru ca nimeni nu i-a putut da o definitie universala. Pentru ca cei care au incercat sa gaseasca cuvintele pentru iubire, le-au dezvoltat in cuvinte asa cum “chimia” din ei le-a dictat-o. Au dezvoltat de fapt istoria lor, care paradoxal, se rezuma de obicei la cateva cuvinte.

John Lennon spunea ca “Iubirea este o promisiune, iubirea este un suvenir, odata dat niciodata uitat, niciodata lasat sa dispara.” Ai putea sa-i citesti o parte din istoria sa si sa-ti ramana si tie.
Faptul ca Octavian Paler a dezvoltat iubirea ca fiind “un sarut furat, un zambet inocent, o imbratisare patimasa, şi un suflet smuls din piept.” poti gasi o particica din memoria sa. Poti identifica o veriga din viata unui om, pentru ca iubirea lasa urme. Exact ca urmele din zapada. Urmele trec odata cu topirea zapezii, insa imaginea urmelor in memoria ta ramane. Ceea ce vreau sa spun e ca poti gasi o parte din omul care a fost atunci cand a iubit, pentru ca iubirea te schimba, si te face alt om.

Martin Luther King: “Iubirea este singura forta capabila sa transforme un inamic intr-un prieten.”
Paulo Coelho: “Iubirea e o forta cu care putem schimba tot.”
Liviu Rebreanu: “Iubirea nu este un targ: te iubesc pentru ca ma iubesti. Iubirea este o certitudine: te iubesc pentru ca te iubesc.”
Eugen Ovidiu Chirovici: “Iubirea este cea mai limpede oglinda-n care-l vezi pe Dumnezeu.”
Forta, oglinda, transformare, schimbare, certitudine, te iubesc, limpede, si iar forta. Sunt cuvinte puternice, care ne schimba.

Iubirea pe care o traim intr-un moment al vietii, o putem asocia cu o parte din mitologia mayasa, xibalba.
Xibalba este acel loc in care dominau spiritele mayasilor; Xibalba, dupa spusele mayasilor, era localizata sub suprafata Pamantului. Pe scurt, oamenii de pe suprafata Pamantului, cei vii, venerau sufletele din Xibalba, si aduceau sacrificiu uman zeilor mortii.

Noi aducem si astazi probabil un “sacrificiu uman” in care ne regasim, a celui “lui” sau “ei”. Aceia suntem de fapt noi, sunt o parte din sufletul nostru care a murit si parca inca veneram persoana aia; pe noi, cei care eram atunci. Este o atitudine egoista, dar daca ne gandim bine, asta e cursul vietii. Fiecare dintre noi ramane cu o inima franta.

Este probabil mai mult decat un sacrificiu uman, e o lupta interioara, de care nu scapam.
Odata cu acceptarea iubirii in viata noastra, facem un pact. Un pact in care acceptam ca intr-o zi acea iubire va muri, si va trebui sa aducem un sacrificiu, sa ne amintim de ea, fie ca vrem fie ca nu. E o parte din memoria noastra, din istoria noastra. “Memoria” un cuvant foarte puternic.
Din tot din ceea ce a fost, daruim o parte unui trecut viu. Acceptam moartea unor emotii si sentimente, asociindu-le cu viata; cu viata eterna din memoria noastra.

Sacrificiu inseamna iubire, si invers. Este daruire si este speranta dupa, este acceptare si un oftat dupa. Este istoria pe care o scriu doi, si apoi sunt foile pe care le citeste doar unul.

Este o stea pe care o acceptam in universul nostru, si o asociem cu ceva viu.

al doilea doi

Se scrie despre ora 25, se vorbeste despre al cincelea sezon, minti stralucite incearca sa defineasca al saselea simt. Vorbim despre lucruri imposibile uneori si in momentul de fata sunt obosit sa le mai enumar. Fortam lucrurile pe care nu le putem stapani, vorbim despre intentii, vorbim despre vise, vorbim deseori anticipand lucrurile. Multi dintre noi, cei care au trait prima iubire, inca se mai gandesc la ea, si sunt zile cand mancam momentele alea pe paine, le digeram usor, le visam cu ochii deschisi, doar de dragul de a mai fi in trecutul ala. De ce sa acceptam sa ni se inroseasca ochii cand ne gandim la acele momente, de ce sa ne invartim in aceasi camera cu peretii mucegaiti, panze de paianjen in colturi, cu resturi de amintiri pe care incercam zilnic sa le spalam si sa le curatam, sa ne aducem aminte de ele, dar tot cu ochii rosii? De ce sa fim nebuni intr-o camera care nu ne vrea, o camera care ne-a lasat de mult in urma?
De ce sa nu vorbim despre al doilea doi? De ce sa punem problema prin intrebare? De ce generam intrebari la care nu am putea raspunde? De ce sa nu fim unul de fiecare data, chiar si atunci cand suntem doi? De ce sa nu fiu doar unul, atunci cand ea pleaca de langa mine? De ce nu vorbim de a doua iubire? De ce vorbim doar de prima iubire? De ce nu acceptam al doilea frumos?

capitolul I – supernova

Hibridarea astrelor, personal, o vad ca pe o incrucisare unica a doua sau mai multe astre. Totul incepe in mintea mea, desigur, cu o incrucisare – nu unica, ci simpla – a acestor doi termeni. Sigur, de la bun inceput chiar si eu m-as intreba: astrele se pot incrucisa? Nu sunt astronom, insa pot fi. Putem fi pentru ca imaginatia ne da dreptul.

Corpurile ceresti pe care noi le-am creat, si le cream zilnic, cele pe care ne bazam, cele care ne fac sa fim ceea ce suntem, s-a dovedit stiintific ca se schimba de la un moment la altul. Probabil a inceput sa se mai limpezeasca putin ceea ce vreau sa scriu. Probabil, pentru ca exact in aces moment, in care scriu, corpurile mele ceresti se joaca cu mine. Incaleca una peste cealalta, dandu-i una celeilalte o alta nuanta. Sunt corpuri ceresti, care se activeaza singure, sau pe care le activam noi in anumite momente ale zilei, constient sau inceonstient, cu sau fara voia noastra. Ele ne definesc. Exista in noi corpuri ceresti care ne tin practic in viata, care ne anunta ca inca suntem in viata, care in momentele noastre de introspectie ne ofera un “ceva” chimic care la randul lui ne deschide un orizont neexplorat, orizont cu multe alte astre. Frica este unul din corpurile ceresti care ne tine in viata.

Perceptia si senzatia, notiuni total diferite insa care joaca impreuna pe intreg universul nostru. Ele doua, si nu numai, ne ajuta sa percepem si ceea ce este in jurul nostru, si ceea ce este in noi. Traim o experienta simpla, zilnic, ceea ce nu face decat ca nuantele de care vorbeam sa aiba un contrast mic. Ele doua lupta insa pe un front propriu. Insa, ca cele doua corpuri ceresti, perceptia si senzatia, sa treaca pe alt front, sa capete alte nuante, sa se intensifice, si sa ne demonstreze legiile fizice, trebuie sa se transforme intr-o nova. Nova cu totii am trait-o, pentru ca e imposibil ca intr-un univers propriu sa nu existe o nova. Nova, in universul meu este pasiunea. Pasiunea se dezvolta in corpul meu ceresc care adaposteste si insumeaza toate sentimentele. Incepe sa prinda contur universul meu, sa apara noi corpuri ceresti, noi forme si noi legi si nu se termina in legi. Se deschide odata cu razboaiele mele interioare, cu istoria mea si a novei, cu literatura universala, cu tot si cu totul. Lupta in spatiul si pe traiectoria altor astre, lupta ca un copil care isi propune sa fie doctor cand va fi mare. Lupta spre a deveni supernova.

Supernova. O explozie a unui corp ceresc, asemenea novei, dar care isi schmba forma initiala. O definitie simpla, care ne va ridica si ne va cobora de fiecare data cand ea apare. Un corp ceresc care ne poate face mai buni sau care ne arunca in iluzii sarace. Un corp ceresc care capata nuante parca de fiecare data altele, noi, insa aceleasi. Un corp ceresc care ne face sa dorim mult mai mult de la noi. Ce o face atat de speciala supernova? Simplul fapt ca isi schimba starea initiala dupa explozie – explozie care poate dura, in universul nostru, o viata intreaga – si o face diferita de fiecare data cand alt corp ceresc explodeaza. Supernova in universul meu e iubirea. Supernova dupa ce explodeaza capata alte sensuri, o vez altfel, o intelegi altfel. Supernova trebuie sa existe in universul meu si al tau, pentru ca altfel, universul n-ar mai fi univers, nu? Ar fi un spatiu cosmic imaginar, dar mort.

Nuantele supernovei sunt parca infinite, contrast mare, intensitate, creatie, nebunie, fericire, razboi, lacrimi, pasiune, copilarie, invatare, amintiri, joc, placere, extaz, fluturi in stomac, soapte, sunete. Supernova se manifesta prin limbajul nostru, prin sunete si miscari, prin limbajul trupului, prin cuvinte de neuitat, cuvinte care alearga pe alte taramuri ale memoriei si raman acolo vesnic, prin simplitatea sunetelor create de amprenta degetelor pe pielea fina care transmite sunetele si senzatiile catre creier si merge mai departe spre noi senzatii interioare, spre emotii intense, spre clipe infinite in memoria noastra. Un continuum de cateva momente, care este efemer. Aceasta este tragedia iubirii. Clipe pe care doar noi le putem face eterne, traindu-le, activandu-le si iubindu-le.

Toate in supernova si toate din ea. Fiecare avand o culoare. Toate imbinand un spectru al culorilor si al sunetelor. Un univers al vietii.

In universul meu, sunetele se propaga. Peste tot.

cloud

everything starts to fade out
a normal star turns into a simple cloud
and yet the sun is draining
like someone’s crying, like it’s raining

so you’re standing by the window
waiting for a better light
thinking which part to follow
asking if there’s more of this fight.

poiesis

Sunt suflete care se deschid cu suflete
Sunt demoni pe care-i alungi cu ingeri
Sunt ganduri care circula prin vene, incete
E iubirea ce-a izbucnit, de azi de ieri

In timp ce tu plangi intruna
si lasi sufletul sa cugete,
iubito, eu iti tin strans mana
sunt suflete care se deschid cu suflete.

Incerc a-mi pastra in ochii tai gandul,
dar parca ceva te tine, de mine te feri.
Un inger sunt si m-a adus plopul si vantul,
sunt demoni pe care-i alungi cu ingeri

Acum ca tu ai adormit, linistita
lasa-ma sa sparg, cu drag, acest perete,
sa-ti las in suflet ganduri, fata iubita
sunt ganduri care circula prin vene, incete.

Eu imi las sufletul deschis, las focul sa arda
si las vantul meu sa treaca, printre plopi si meri
sa s-scunda-n tine, sa cada
iubirea ce-a izbucnit de azi de ieri.

E iubirea ce-a izbucnit, de azi de ieri
Sunt ganduri care circula prin vene, incete
Sunt demoni pe care-i alungi cu ingeri
Sunt suflete care se deschid cu suflete.

chemestry’s simplicity

it’s like a life without a memory
and you filled it with unforgiven grace.
it changed it in a timorous enemy
with a mask on his face.

it’s like a mind with clear memories,
you chose another way, dropped another key;
then turned it in your favorite reality,
filled your soul with simplicity.

you came across the river so harmless
you smiled at me feared from immerse.
finding a way to explain in gestures,
you’re loving me more and missing me less.

your chemestry is still haunting me
light is the only thing you want to see;
so you’re running from east to west,
you’re running from all of my tests.

you’re running from the past again
simply to catch the present train.
most are running to catch the train
few are brave enough to gain!

word-filled novel

the city of you come from an old youth
a forgotten space of a hidden place;
maybe cosmic deep or maybe a deeper sleuth.

the city is almost a word-filled novel
changing you in a lovely creature,
a body filled with hate and love.

if poetry won’t change your mind,
the city will slowly change your heart
breaking your habits and toughts combined!

think about your untouched diginty,
if all of that won’t change your mind
then you’ll know the power of the city.